Toamnă atemporală

Mi s-au scuturat frunzele tâmplelor
Chiar dacă port încă vara pe glezne
Și fluturii îmi zboară
Bezmetici prin stomac.
Parfumul tuberozelor îndrăzneţe
Încă îmi cutreieră nările,
Deşi mă ademeneşte insistent
Un miros subtil de toamnă aurie.
Iar tu,
Tu îmi cutreieri prin vene
Cu pas apăsat pe ventriculul stâng,
Te plimbi agale printre râuri aurii de şoapte,
Îmi mângâi carnea buzelor,
Cu vârful inimii mă țintuieşti în loc
Şi-atunci, în nemişcare, nu mai e timp
O toamnă atemporală se rostogoleşte în noi
Şi nu mai e timp de somn,
Nu mai e timp de uitare,
Nu mai e timp de dor,
Nu mai e Timp.
Suntem suspendati în atemporal
Plutim nemişcați în sublimă existență
Şi-apoi ne topim
Şi devenim
Şi ne naştem din nou
Din miracolul atemporal.
(Mihaela Man)

*

Cuminte, insir stelele pe un colier
Pe care ti-l voi darui
Atunci cand vei implini nemurirea
Cand zambetul meu va face ravagii la poarta sarutului
Iar coloana infinitului va numara bataile inimii mele
O sa te-astept in poarta
Sa-mi mai depeni mangaieri si soapte
Sa-mi strangi fricile in pumnul tau
Iar eu sa le las zdrobite
Intre aplauze cu o singura palma
Apoi ai sa-mi culegi dorintele
De pe buze
Ai sa le sorbi incet, voluptos,
Ca pe o prada mult ravnita
Si ai sa le scuipi in pahare de cristal
Asemeni degustatorilor
De vinuri vechi din sticle prafuite
Din par o sa-mi descalcesc iluziile
Impletite in mine de prea multa vreme
Intre doua clipiri de gene
Ma dezgolesti de toate pacatele.
Hai, scalda-ma in pulbere de stele
Cu ochii larg deschisi!

(Mihaela Man)

*

Clandestin ți-ai vârât mâna stângă
Pe sub bluza mea albă de voal
Mi-ai dezlegat cununiile
Şi-ai desferecat poarta sărutului
Spre centrul pământului
Izvor de apă vie şi prescură
Ai sorbit cu ochii, cu buzele
Mi-ai pus peceți pe sâni
Şi-apoi le-ai rupt cu dinții de lapte
Şi miere curgea în şuvoaie
Îmbrățişați sub semnul infinitului
Ne-am iubit o noapte eternă
Prin flacăra lumânării m-ai tăvălit
M-ai ars pe rugul iubirii
Şi-apoi m-ai plăsmuit din nou
Carne din carnea ta
Coastă din coastele tale
Iubire din iubirea ta.
(Mihaela Man)

Inima

Ne-am născut împreună dintr-un punct
Ca gemenii vibrând cu o singură inimă.
O dată bătea în pieptul meu, o dată într-al tău.
Ne-o pasam reciproc ca-ntr-un joc cu mingi,
Într-o viață te iubeam eu,
Într-o viață mă iubeai tu.
Odată, pe când mă iubeai,
Mi-ai pus lumea la picioare,
Iar eu, fără inimă am călcat peste ea.
Altă dată, pe când eu te iubeam,
Ți-am pus inima la picioare,
Iar tu, fără inimă, ai luat-o şi-ai plecat în lume.
Într-o primăvară, te-am zărit sub un măr înflorit.
Mă priveai îndelung de parcă ne ştiam de-o eternitate
Şi aşa era.
Ne-am îmbrățişat atât de strâns încât ne-am frânt inima în două
Jumătate a rămas la mine, jumătate la tine.
Apoi am fugit împreună în lume
Într-un punct ştiut numai de noi.
Te iubeam.
Mă iubeai.
(Mihaela Man)

Cuvintele

De cealaltă parte a vieții
Cuvintele sunt mici
Le înghițim pe nemestecate
Ca niște păsări
Aceste semințe ale devenirii
Culese de prin cărți devorate
Din povești depănate în focul iubirii
Cele mai prețioase din glasul părinților
Cuvintele ne incolțesc în minte, în suflet
Apoi, când le cresc aripi,
Zboară spre alte inimi, spre alte minți
Deschise să le primească ca pe-o împărtășanie
Cuvintele își poartă în pântece germenii emoțiilor
Și le eliberează născându-le
Rostite sau scrise
Plânse sau urlate
Șoptite sau murmurate
Ele sunt creatoare de universuri
Fiecare cuvânt e o stea sau planetă
Fiecare frază – un sistem solar
Fiecare text – un alt univers
Fiecare declarație de dragoste – Începutul lumii.
(Mihaela Man)

Despărțire

 

Îmi curge noaptea pe pleoape
Ca un machiaj nereușit
Și luna mi se lipește de buze
Să nu-ți mai pot spune
Că e mai frig de când ai plecat
Țineai stiloul între dinți și scrâșneai
În seara în care ai împărțit lumea noastră la doi
Calculele nu-ți ieseau întotdeauna
Așa că ai plătit un contabil care să ne țină evidența
Tuturor clipelor de amor
Și să ne împartă egal feliile de pâine cu unt
Ți-am rămas datoare cu o îmbrățișare
Și douăzeci și unu de grame de miere
Plus o dobândă de sărutări în avalanșă
Dar nu mai primești nimic
Poate doar o farâmă de vis și o carafă de apa vie.
Știu că nu așa ne-am înțeles.

Naștere

Clipesc la intervale precise cu genele ca un perpetuum mobile mimând veșnicia
Fuga asta dintre cuvinte mă obosește într-atat încât vreau să tac
Să tac consistent, să tac fetal, să tac sclipitor, să tac pur și simplu
Se despică cerurile și îmi strecor urechea în vidul uriaș
Ce se cască din bolta aceea ca un ecran spart de cinema
Fâșii de cer atârnă din crăpătură și se balansează spre universul palpabil și familiar
Cumva, nonexistența intră în manifestare în acel moment
Iar urechea mea devine un dispozitiv uriaș de captare a sunetului primordial.
Îți aud atunci pentru prima data glasul și tresar
Pieptul mi se transformă într-o cutie de rezonanță
Din care vibrația vocii tale se amplifică neîncetat
Întreg universul vibrează acum de parcă ar fi un pian cosmic
La care interpretezi numărul pi.
Atunci am inceput să mă nasc.

Amant orb

Te-ai cuibărit sub pielea mea
Venele mi le traversai pe un fir de aur
Făceai echilibristică dintotdeauna
Dinaintea mea
Dinaintea lumii
Dinaintea luminii
Lăsai o uşă întredeschisă
Lacătul ruginit nu mai oprea curioşii
Se adunau toți dinaintea ta
Ca într-o piață publică animată de vânzarea de cărți
Te-ai furişat în paginile unui tratat de sexosofie – nescris încă în Braille
O femeie oarbă ți-a atins coperțile îngroşate de singurătate
Aveai amprentele tuturor femeilor pe care le-ai iubit
Încrustate în pagini
Inutil
Oarba nu te-a deschis niciodată
Ți-a atins doar coperțile şi a inventat un nou alfabet.
Ai fugit atunci
Nu stie nimeni unde
Dar în piața de cărți, pe bordura unei arteziene,
A fost găsită o carte veche cu însemne neştiute
Cine a deschis-o povestea că dintre paginile ei
Se revărsase un fluviu de emoții limpezi,
Fluturi monarh multicolori zburau în toate direcțiile,
Iar paginile ei răspândeau miresme îmbătătoare
De flori de tei.
I-am zâmbit.
Mi-am strecurat degetele prin păr
Şi flori albe de tei s-au desprins plutind uşor spre pământ.

Geometria lacrimei

Adiacente la-nceput în suflet,
Ţi-au picurat din ochi mici sfere cristaline
Şi s-au prelins în linii drepte
Pe-obrajii calzi şi-mbujoraţi.
În vreme ce rostogoleai
Pe chipul blând fractali scânteietori,
Mi-ai arătat că două linii paralele
Se pot intersecta şi sub bărbie,
Nu doar la infinit să fie
Un singur punct.

Beţie

Am buzunarele pline de vise
De iubiri trecute, de azi sau de mâine
Plec capul şi tac un ecou
Străzile pustii au un parfum nostalgic
De lacrimi pe asfalt
Ecoul e înghiţit de copaci
Şi când ecoul plânge, şi copacii plâng uneori
De ce să calc peste lacrimi?
Fac slalom printre ziduri de lacrimi
Zidurile mi-au devenit umbre
Umbrele mi-au devenit cei mai buni prieteni
Prietenii mi-au devenit pietre
Mi-am pus în buzunar două pietre
Să am cu ce arunca dupa stele
Mă agaţ de o stea
Ce-şi frânge raza sub paşii mei
Cobor în mine  şi tac
Ţi-am sorbit toate tăcerile
Picătură cu picătură
Şi acum
Sunt beată de tăcerea ta.

 

Ispită

Hai să deschidem o sticlă pierdută prin vremuri,
Să inspirăm un dulceag metaforic vapor,
Să ne poarte-n beţie uşor printre valuri
Şi-apoi să zburăm printre nori.
Am îngeri şi demoni zurlii pe sub pleoape,
Musonii ispitei îmi freamătă-n păr,
Aş vrea să găsim şi să pierdem o noapte,
Hai să muşcăm dintr-un măr!
Vino să ne atingem cu şoapte,
Fiori să vibreze ecouri în noi,
Din ochi să ne plouă cu miere şi lapte,
Hai să iubim amândoi !

Confesiune

Atât de mult au vrut
Să-mi pună la picioare
Lumea lor obscură şi de lut
Dar ce să caute paşii mei, oare
Prin atâta lume străină de propria-mi fire
De tine, de noi, de iubire
Când  îmi clocotesc prin vene
Universuri divine radiind beatitudine
La care nimeni nu-ndrăznea să spere
Ajunge doar să ne topim într-o privire.
Ţi-am spus că ochii tăi
Sunt portaluri spre galaxii sfinte?
Ţi-am spus că buzele tale
Au gust de miere şi de aducere aminte
Că din urmele paşilor tăi răsar îngeri zglobii
Şi zâne frumoase cu plete aurii?
Că noaptea ce se-aşterne pe umerii tăi
E mantia-nstelată brodată chiar de zei?

Zbor fusiform

Mă auzi cum te mint
Că-n furtuni nu pot să te simt
Cum printre gânduri mă prefac că adorm
Să nu ştii c-o să zbor fusiform
Doar în sus o să zbor
Să-ţi picur petale de dor
Să-ţi plouă cu flori de cireş
Sau cu maci să-i dai inimii ghes
Mă vezi cum m-ascund
Printre cuvinte spuse negând
Că îmi eşti, că îţi sunt
Doar în gând
Mă simţi cum din cioburi de soare mă nasc
Cum zbor fără aripi şi învăţ să plutesc
Doar să-mi zâmbeşti din frumoase poveşti
Cu pieptul tău să mă-nveleşti
Cu ochii arzând să-mi săruţi palmele
În zbor fusiform să-mi cuprinzi şoaptele.

Sunt

(M-am cufundat în ochii tăi şi-am văzut nemărginirea
Am privit în sufletul tău şi m-am regăsit )

Sunt pasărea aceea aurie cu aripi fluide şi prelungi

Ce sălăşluieşte sub pleoapele tale

Sunt copacul înflorit peste noapte

Pe care l-ai observat fascinat ieri

Sunt tăcerea dintre bătăile inimii tale

Şi sunt ecoul infinit al inimii tale

Sunt zâmbetul ce-ţi înfloreşte pe chip

Când iubirea îţi leagănă visele

Sunt dorul ce-l simţi în miez de noapte

Când pieptul îţi freamătă şi mă cheamă

Sunt cafeaua în care aromele fac dragoste şi-ţi răsfaţă dimineţile

Sunt apa de izvor pe care o bei din căuşul palmelor în vârf de munte

Sunt zăpada ce-ţi mângâie tălpile în iernile binecuvântate

Sunt nufărul strălucitor ce ţi se naşte în palme din preaplin de iubire

Sunt bucuria cu care cutreieri potecile nemaivăzute ale vieţii

Sunt toate pădurile pe care le-ai respirat vreodată

Sunt amurgul acela perfect ce-ţi îmbăia chipul

Când ascultai cum se scutură cireşii

Sunt pana de înger pe care o ţineai gânditor între degete când erai copil

Sunt nisipul fin sărutat de mare la răsărit

Sunt scoica aceea albă pe care ai rugat-o

Să-ti şoptească poveştile adâncurilor

Sunt toate numele pe care le-ai rostit vreodată

Sunt înlăuntrul tău şi în afara ta

Şi îţi zâmbesc. Îţi aminteşti ?

Cine eşti tu ?

Clepsidră

Spărgeam clepsidrele cu ale genelor danteluri

Şi lacrimi de nisip pe-obraji îmi şiroiau

Neînţelese se izbeau cuvintele de gânduri

Cioburi de suflet ars în ele se-adunau

Tăceri înşelătoare curgeau din glasul tău

Şi purpura de sânge îmi colorase visul

Doar un minut în gând tu mă rugai să-ţi dau

Să-mi ierţi, să-mi mângâi, să îmi pătrunzi abisul

(Arad, 2014)

(Credit foto: Gun Legler)

Când a început eternitatea?

Ploua cu flori de măr în august

Ploua din ochii tăi cu stele –

Picături incandescente

În noaptea indigo ce s-aşternea încet

Îţi fremătau doar mâinile, inima

Şi golul dintre noi vibra

Era la asfintit şi atunci

Tu mi-ai şoptit întrebător:

Oare când a început eternitatea?

Iubesc Oamenii

iubesc oamenii arzători pe dinăuntru

oamenii-cuptoare

ce plămădesc la focul creației

hrană sufletelor noastre

iubesc oamenii luminoși ce emană claritate

oamenii-felinare

ce ne călăuzesc

pe căile anevoioase ale devenirii

iubesc oamenii-lei

luptători și răzbitori în toate

iubesc oamenii sclipitori cu drag de cărți

oamenii-biblioteci

ce prețuiesc scrisul

iubesc oamenii fremătători

ce fac inima să vibreze

oamenii-viori

ce încântă ființa până la dizolvarea totală

în iubirea primordială

Iubesc Oamenii

(sursa foto: http://www.pixdaus.com)

 

Chemare

( prietenei mele, Lili )

îngeri de zăpadă și-au scuturat ușor aripile,

și ninge peste lume amuțind clipele

ninge peste vise și peste păsări călătoare

peste poveri din suflet și ghețuri mistuitoare

fulgi mari, cuminți, mi se lipesc pe suflet

iscând șuvoaie albe, de dor lovind cu vuiet

îmi rup zăvoarele din piept, țesute doar din teamă

și îți întind o mână, care cu drag te cheamă…

De dincolo

 

mă priveşti din stele, prin ochi neştiuţi

ferestre spre lumi impalpabile

ireale poate se  deschid

prin flori şi păsări rătăcitoare

ori poate prin greierul

ce–mi  susură blînd

poveşti ale fiinţei şi nefiinţei

te scald în ploile din suflet

la umbra tristei îmbrăţişări

dintre orizont şi înaltul cerului

ce-ţi  veghează  urmele trecerii

mi-e pustiu, neant de neînţeles

şi am rămas doar dor, Tata…

 

Super-ofertă

azi sunt promoţii  la mall

se vând zâmbete

la preţ de criză

primeşti discount

la îmbrăţişări second hand

am cumpărat şi eu o doză

de iubire la super ofertă

în reclamă îi spuneau super love

dar am primit gratuit

doar un suflet rănit

cu gust de lacrimi pe buze

mă înfrupt cu poftă din iubire

visele mi se preling

pe la colţurile gurii

sufletul rănit adună firimiturile

şi le lipeşte pe răni

suspină şoptit

iar de pe buze

îi picură visele

…………………………..

Recomandări: Cătălin, Cristian Lisandru, Dulce Deea, Gabriela Savitsky, Geanina Lisandru, Ivanuska, Lady Allia, Ottilia Ardeleanu, Teo Negură, Năbădăiosul.

Am uitat cântecul ploilor

am uitat cântecul ploilor

sunetul acela perpetuu

ca un diapazon

pentru acordarea sufletului

ca o incantaţie sacră

cu miresme de patchouli

desprinse parcă dintr-un ritual străvechi

paşii tăi murmurau acordurile ploii

degetele tale fine îmi mângâiau fruntea

cu dor de-aducere aminte

iar undeva în depărtare

cu un sublim ecou

ploaia îşi încânta favoriţii

ai fi vrut să alergăm de mână atunci

să ne lăsăm cuprinşi de jocul stropilor

să ne topim printre picăturile

ce reflectau frânturi de curcubeu

dar eu

am uitat cântecul ploilor…

Am trecut pe aici: Cătălin Fudulu, Cristian Lisandru, Geanina Lisandru, Ivanuska, Ottilia Ardeleanu

Reverie

Magia timpurilor ferecate

într-un glob de cristal

speranţe descântate în şapte ape

şi iluzia fericirii supreme

în braţele de sticlă ale iernii

tablou rece al incertitudinilor ce dor

îmi încălzesc privirile

la focul ochilor tăi

şi cad în dulce reverie

rostogolind gânduri

precum bulgării de zăpadă

se făcea că e un alt anotimp

un anotimp de miere

o lună a ploilor cu miere

o zi a iubirii mărturisite în şoaptă

o oră a îmbrăţişărilor pătimaşe

o secundă imortalizată în timpul

unui sărut furat la începutul lumilor…

deschid ochii şi te văd pretutindeni

( de fapt )

erai aici dintotdeauna

dar de abia acum

pot zâmbi din nou sufletului meu

 

De vizitat: Ottilia Ardeleanu, Cristian Lisandru, Cristian Dima, Cătălin Fudulu, Cosmin Ştefănescu, Gabriela Savitsky, Geanina Lisandru, Ioan Usca, Teo Negură.

Cândva în alte timpuri

cândva în alte timpuri

mă surprindeai scrutând sori nevăzuţi

nutrind speranţe albe dantelate

şi voaluri greu de ridicat

cu dor şi cu nesaţ

visam să-ndepărtezi

cândva în alte timpuri

pe când tu mă priveai mistuitor

clipind candid topită-n ochii tăi

mă prelingeam pe pieptul tău

înveşmântată într-un surâs

cu gingaşe reflexii de satin

cândva în alte timpuri

eram TU şi erai EU…

Ştiai?

 

ştiai că-n dimineţile cu rouă

în adânc de suflet

se nasc îngeri printre flori de iris

îşi desfac aripile de dorul tău

şi-ngână un cânt de dragul tău

iar eu mă scald în rouă

şi-n ochii tăi mă scald

dezgolită de toate învelişurile

de orice ar putea împiedica

privirea ta îmbătătoare

să vadă cum irişi înfloresc

din pieptul meu ce pulsează

doar pe ritmul inimii tale

Din ape, din nisipuri

Nu-mi amintesc cum am ajuns acolo…Poate mi-a scăpat din zbor sămânţa vreo pasăre ce vroia să-şi hrănească puii, sau poate m-am născut din spuma mării, ca Afrodita, ori poate am fost cândva un fir de nisip ce vroia să atingă cerul… Şi nici nu mai contează…Am început să mă înalţ, să caut soarele…Vântul îmi mângâia în fiecare zi talia subtire, mă curta uneori cu frenezie, alteori abia simţit, dar de fiecare dată cu o dragoste nemaiîntâlnită. Zâmbeam mereu cu vanitate la insistenţele lui, dar el vedea în zâmbetul meu un strop de speranţă. Doar că eu căutam soarele, măreţul soare ce se împăuna în straiele strălucitoare şi-mi pârjolea toată fiinţa. Dezamăgită de soarele mistuitor ce aproape mă arse în întregime, m-am retras la umbra unui palmier care şi-a întins potector crengile deasupra mea… Atunci ţi-am auzit chemarea, la început abia desluşit, apoi tot mai vibrant. Vocea ta stârnea în mine ecouri profunde, sufletul meu se desfăcea în cercuri concentrice, asemeni apei străpunsă de o piatră…Te ascultam fascinată. Dimineaţa, era o încântare să-ţi aud glasul răscolitor, iar noaptea adormeam legănată de şoaptele tale pline de dor şi îmi doream atât de mult să te zăresc… Într-o dimineaţă ţi-am auzit din nou glasul, de astă dată erai atât de aproape încât puteai să mă atingi cu vârful degetelor, iar eu mă unduiam şi tresăream de câte ori imensa plăcere mă copleşea şi răsuflarea ta caldă parcă îmi pătrundea  în fiecare fibră. M-ai îmbrăţişat atât de strâns încât nu mai ştiam de unde încep eu şi de unde tu, iar apoi mi-ai spus: te văd, în sfârşit! Mi-ai luat chipul în palmele tale şi abia atunci mi-ai văzut ochii arşi de soare…

Doar azi

doar azi adăposteşte-mi capul pe pieptul tău
şi mângâie-mi şuviţele rebele
priveşte-mi ochii şi lasă-i să te poarte
dincolo de ţărm doar azi
prin spuma mării lasă-i
printre corali, delfini şi mesaje de dragoste
tăinuite în adâncuri de sticlă
printre pescăruşii ce mângâie valurile
cu aripile lor pline de tandreţe le mângâie
aşa cum tu îmi mângâi buzele
şi sorbi mierea cuvintelor pline de iubire
sărută-mă uşor, ca o adiere caldă
să mă întreb de-a fost doar o părere
iar apoi o să-mi revărs părul
peste fărâmele de soare răsfirate prin nisip
şi o să-ţi şoptesc zâmbind a fericire
îmi place cum te minunezi doar azi
căutând mandale desenate de cristalele de sare
pe pielea mea sărutată de mare
şi cum încerci să desluşeşti simboluri venusiene
ascunse printre curbele fine ale trupului meu

Pinguri: Cătălin Fudulu – Azi în parcul Carol,  Cristian Dima – Grădina labirint, Gabriela Savitsky – Nimic altceva , Ioan Sorin Usca – Comentarii la Facerea 26 , Vania – De dulce , Nataşa – Zi lejeră , Orfiv – Georg Britting , Orry – Declaraţie de amor , Ottilia Ardeleanu – Reply sentimental , Caius – Ultimul Mitropolit 31 , Cosmin Ştefănescu – Sânge balcanic (82) poem, Cristian Lisandru – Iubirea ca o consolare , Geanina Lisandru – Gama dorinţelor

Quelqu’un m’a dit

Curg precum ploaia

Curg precum ploaia
în fiecare crăpătură însetată a pământului
firul de iarbă îşi înviorează privirea
la atingerea mea delicată
răzvrătindu-se semeţ împotriva
buruienilor cu intenţii de asalt
hrănesc furnicile însetate
cu particule  din mine
iar entuziasmul lor se înteţeşte
pe culoarele galeriilor ce duc la lumină
mă preling peste frunze prăfuite
şi las dâre de verde crud
iar frunzele se preschimbă în aripi
sfidând vacarmul cotidian
curg spre temelia cireşilor
le împrospătez rădăcinile
ce îmbrăţişează şi mai vârtos
pământul reavăn şi urc
în fructele cărnoase şi dulci
care plesnesc de atâta roşu
ca buzele unei zeiţe a fertilităţii
mă rostogolesc apoi pe limba ta
mă dăruiesc cu ardoare ţie
iar tu mă despici în mii de fărâme
şi mă absorbi în tine…

RECOMANDĂRI: Cătălin Fudulu – Piscina cu femei, Ioan Usca – Ultimul Mitropolit 25 , Cristian Dima – La meci, Cristian Lisandru – unde dai şi unde crapă, Gabriela Savitsky – 25 la sută, Geanina Lisandru – Nopţile, I.S.U. – Comentarii la Facerea 20, Vania – Animozităţi, Orfiv – Ornicul buzelor, Orry – Interzis asasinilor, Cosmin Ştefănescu – Ruinele cetăţii Adamclisi, Ottilia Ardeleanu – Mediu pentru inimi ruginite

Update: Am descoperit recent un site de jucării pe care vi-l recomand cu toată căldura mai ales că de mult timp căutam un elicopter cu telecomandă pentru băieţelul meu, Andrei.

Lasă…

lasă muzica sferelor să-ţi umple auzul
şi să-ţi învăluie  sufletul
lasă razele zglobii ale soarelui
să-ţi verse pudră aurie pe pleoape
lasă verdele proaspăt al ierbii
să te renască în braţele mele
lasă cocorii să-şi regăsească
rătăcitele cuiburi de dragoste
lasă iluziile să-şi plângă uitarea
în cupe încrustate cu pietre filozofale
lasă timpul să curgă înapoi
până în secunda aceea în care
tot universul se oprise să admire
fiinţele noastre contopite
în umbra dulce a lunii
lasă-ţi gândurile în palma mea
şi am să-ţi plăsmuiesc din ele
o trenă princiară ce foşneşte a dragoste
azurie, precum cerul din privirile tale

Am răsfoit azi pe aici: Cristian Dima > Drum spre devenire. (2), Vania > Siniteana (fragment), Gabriela Savitsky > Neverosimil, Cristian Lisandru > Ia cu pâine, maică!, Orfiv > Georg Trakl (1887-1914) – Biserica moartă, Ioan Usca > Comentarii la Facerea – 18, Caius > Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 23, Cosmin Stefanescu > Tristeţe – Sânge balcanic (77) poem, Geanina Lisandru > Destinul, Vania > Alegeri, Orry > Interzis asasinilor, Orfiv > Ornicul buzelor

Premiu

Cu mare bucurie şi recunoştinţă pentru cei care mă citesc şi m-au votat, doresc să anunţ că poezia mea  „În templul iubirii”, a câştigat premiul I la concursul „Mai presus de sine” – aprilie de pe  http://www.ioanbistriteanul.ro . Mulţumiri tuturor!

O postez aici din nou pentru cei care nu au citit-o încă.

În templul iubirii

timpul caută să-mi spulbere clipele
să le rostogolească în uitare
mă trezesc din somnul gândurilor
şi îmi spăl ochii mirării
cu nectar de luciditate
din stele construiesc templu
celei mai strălucitoare scântei
miresme de santal şi tămâie
se-mpletesc pe sideful pielii mele
şi-ţi poartă simţurile alertate
pe nori de beţie cosmică
depun sărut plin de adoraţie
pe gleznele tale înmuiate de dor
cu părul meu mătăsos
desenez infinitul pe tot trupul tău
iar fiorul iubirii descarcă
şuvoaie de fulgere albastre
în fiecare celulă abandonată trăirii intense
îţi şoptesc atunci cu glas tremurând
cât de dor mi-a fost să respir
doar prin sufletul tău…

Am răsfoit azi pe aici: Cristian Dima (Călător), Vania (Sensul vieţii), Gabriela Savitsky (Meditaţia de luni), Cristian Lisandru (Dragoste.Dragoste.Dragoste), Orfiv (Franz Hellens – Pe-un fund de lac), Orry (Gabriel), Ioan Usca (Comentarii la Facerea – 16), Geanina Lisandru (Iubire.Iubire.Iubire), Caius (Ultimul Mitropolit – 21), Ioan Bistriteanul (Castigatoarea concursului), Cosmin Stefanescu (Eroului necunoscut – Sange balcanic)

Vernisajul gândurilor

îmi ascultam tăcerile
cu sufletul făcut pâlnie
gândurile s–au prelins lasciv
prin ochii minţii
şi–au împietrit în linişte
mă plimb printre statui translucide
la vernisajul gândurilor
din muzeul sufletului
în care se aude doar ecoul paşilor mei
ce sună vibrant, prelung şi înalt
iar întruchiparea ta sculptată în piatră
prinde atunci viaţă
prin perpetuarea ecoului
cascade de iubire ne învăluie fiinţele
paşii noştri devin note
pe portativul îngerilor
iar mâinile noastre împreunate
pictează orizonturi sublime
uniţi într–un singur gând
ne croim drum spre trepte celeste
pavate cu diafane perle de iubire

http://caius67.wordpress.com/2010/04/27/ioan-usca-%e2%80%93-ultimul-mitropolit-%e2%80%93-15/

. .

Străină

Străină, în lumi ce nu-mi aparţin,

Mă zbat între zâmbete prefabricate

Şi false mângâieri pe creştet…

Nefericiţii îşi caută înţelesuri în vin,

Pocale sunt puţine şi neîncăpătoare,

Iar dramele curg  peste o lume  în spini…

Cine te întreabă cum poţi  să zbori

Cu aripi zdrobite de furtuni sau de scrum?

Îmi odihnesc oasele pe un stâlp

Şi mă întreb cum de-au ajuns oamenii

Să vorbească prin sârme,

Să se iubească prin fire,

Când e atât de simplu  să zbori…

Foto: http://www.pixdaus.com

.

Aventura

În barul cu pereţii dezbrăcaţi până la cărămidă, chitara live provoacă dezmorţiri de simţuri. Privirile tale se preling neruşinat  peste trupul meu. Nu ştii dacă tresar pentru că m-ai privit cu jar din ochii tăi cu adâncimi de noapte sau doar îmi dansează whisky-ul prin vene. Eman parfum hipnotic de Dior şi te ridici de câte ori cu-o graţie halucinantă trec pe lângă masa ta. Mă adulmeci incitat, iar respiraţia ţi se suspendă atunci când te privesc şi te răpun cu zâmbet de scoică trufaşă. Mă prinzi seducător de mână şi ne topim în noapte. Mă trezeşti în sărutări calde cu aromă de cafea pătrunsă de un cub de zahăr şi tăvălită prin cearceafuri de lapte, iar soarele se furişează ruşinat prin ochiul unui geam şi ne invăluie trupurile dezgolite într-o lumină aurie…

Foto: http://www.pixdaus.com

Stropi din cer

Îmi plânge cerul azi
doar mie îmi povesteşte
printre lacrimi şoptite şi suspine fulgerătoare
despre doruri neştiute de nimeni
despre poveşti nevăzute de soare vreodată
adineaori mi-a picurat doi stropi în palmă
eram însetată şi nu am observat sferele cristaline
strălucind din preaplin de prospeţime
cum se căutau pe linia vieţii rostogolindu-se frenetic
spre linia frânta a inimii unde
prin întâlnirea predestinată stropii au devenit unul
şi-au pierdut contururile în palma mea
iar eu i-am sorbit aşa contopiţi
ca pe un elixir miraculos
al cărui gust îmi descrie aromele mostre
de suflete ce se împletesc
notă cu notă
în simfonia tulburătoare a existenţei

De dor

Lacrimi involburate se revarsa pe chip

sapand albii sufletului insetat de tine

pumni inclestati primesc sarutul

care elibereaza nestiuta pasare

din palmele ce se deschid pulsand

asemeni unor petale indragostite de soare

cu aripi fluide isi asterne zborul

pe serpentinele dorului

se opreste doar pe buzele tale

infruptandu-se din ambrozia

chemarilor tale soptite duios

suflarile noastre se-ntrepatrund

unindu-se in respiratia primordiala

ce faureste pod de iubire

peste trupuri arzande

Paşte fericit!

Bine aţi venit în noua mea casă! Vă doresc tuturor un Paşte fericit, lumină în suflete şi numai bine!

Visele

O sa dorm somnul unui urias

cu geana lipita de tampla ta

sa-mi presar visele in ochii tai

iar ele sa inoate in imensitatea albastra

invaluite de dragostea ta

precum o vesta de salvare

nici macar furtuna de lacrimi

nu are putere sa le scufunde

glasul tau imi rascoleste adancurile

imi strigi, iubito,

vad tarmul in ochii tai

suntem salvati!

salvati de vise ce plutesc in aval

din ochii tai spre coaste

vantul invoca talazuri salbatice

si le-mblanzeste mai apoi

intre oasele incovoiate

naufragiem pe buza unei pesteri

in care au inflorit stalactite

din lacrimi pietrificate

ce ne soptesc cu ecouri prelungi

aici se nasc visele

luati cate vreti

si cresteti-le ca pe copiii vostri

Foto: http://www.pixdaus.com

d

Psalm dragostei

de Lucian Blaga

E inca in mine greul pietrelor dintre cari

m-am ridicat cand zi s-a facut.

Dragoste, imprumuta-mi tu usurinta

cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri

si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.

Sunt inca in mine greul pamantului si deznadejdea

lutoasa. In mine tanguitoarele nopti.

Neguri mai staruie-n gand

si talpile fara de voie mai prind radacini

pe drumuri neprietenoase.

Din trecut cateodata mai vine un vant.

In ceasurile desprimavararii, dragoste,

in ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri,

caci numai tu nu ai amintirea

marilor intunecimi,

fa sa uit cumplita povara

a vazduhului negru ce-l port pe umeri

si da-mi taria de-a suporta

bucuria eliberarii.

Singuratati pierdute

singuratati pierdute intre degete impletite
sorb din izvoare neincepute
deslusind mirarea pietrelor
in ochiul de peste se scurge tacerea
si iarba isi sopteste inaltarea
spre urechea desprinsa din vant
sa cauti paradisu-n prapastii
le pare unora fara putere-a pricepe
doar noaptea starpita de stele
intelege cautarea luminii-n tenebre
un manz alb galopeaza-n surdina
prin portaluri deschise spre cer
copitele ii sunt pline de sange
dar ochii vorbesc despre sori
in taina se nasc galaxii nevazute
la fel cum fiorul in suflet patrunde
e liniste-n cer si-n adancuri
iar noi ne iubim

pe ale universului campuri…

In templul iubirii

timpul cauta sa-mi spulbere clipele

sa le rostogoleasca in uitare

ma trezesc din somnul gandurilor

si imi spal ochii mirarii

cu nectar de luciditate

din stele construiesc templu

celei mai stralucitoare scantei

miresme de santal si tamaie

se-mpletesc pe sideful pielii mele

si-ti poarta simturile alertate

pe nori de betie cosmica

depun sarut plin de adoratie

pe gleznele tale inmuiate de dor

cu parul meu matasos

desenez infinitul pe tot trupul tau

iar fiorul iubirii descarca

suvoaie de fulgere albastre

in fiecare celula abandonata trairii intense

iti soptesc atunci cu glas tremurand

cat de dor mi-a fost sa respir

doar prin sufletul tau…

Febra

Flăcări mistuitoare se-aleargă prin vene

Şi-mi înlănţuie trupul

Am cratere în buzele ce râvnesc

După savoarea sărutului tău

Din ochi îmi ţâşnesc

Armăsari nărăvaşi cu pete de foc

Copitele lor înmuiate în lavă

Îmi izbesc cu nesaţ tâmplele

Înmuguresc cireşii

Iar universul meu arde

În tăcere mocnind

În celule, ţesuturi şi sânge

Şterge-mi fruntea inundată

De broboane incandescente

Şi pune-mi comprese de dor

Stinge-mi febra cu lacrimi de fericire

Înveleşte-mă cu voaluri de iubire

Şi dă-mi să beau infuzii fierbinţi
Din amestec înmiresmat de dorinţe

Chiar de pe buzele tale…

Foto: http://www.pixdaus.com

Pe drumul dintre mine si tine

Imi era tare incercanata inima, atunci,

Cand te-ai recunoscut in palma mea

Iluziile crude imi ranjeau,

Ma taiau cu cioburi de timp

Mi-ai adunat chipul

In causul palmelor si m-ai privit

In ochii mei cu zbateri de catran,

Ai picurat sclipiri de raze gingase

Si m-ai adapostit la umbra genelor tale

Din foisorul tau de la hotarul nemarginirii,

Ai cladit bariere din pietre pretioase,

Culese de pe buzele mele,

Iar timpul, l-ai ascuns in buzunarul de la piept

Si m-ai rugat sa-ti brodez butoniere sigilii,

De culoarea nisipului din parul meu

Infinitul si-a adunat cu migala

Niciodata stiutele puncte,

Si le-a presarat pe drumul

Dintre mine si tine…

Doar un om

In contemplarea amurgului opac,
Nu-ti afli linistea,
Nici nu te-mpaci cu-o acadea,
Ce dezinvolta o imparte plebea…
Urasti culorile stridente,
Mai bine cinic, deprimat…
In negru, voluptati ardente,
Saluta bancile c-un zambet asumat.
In alb, papusile mirese,
Fac schimb de amintiri de buzunar,
Si-n desfatarea tandra cu iluzii,
Nu simt cum gustul lor a devenit amar…
Sub ironii taioase si concluzii,
Se-ascunde, parca pasind pe varfuri,
Doar un om cald ce raspandeste ambrozii…

 

Autoportret?

Am locuit la margine de cimitir,
C-un toc în groapă şi cu altu-n vin.
Străjeri mi-au fost chelnerii beţi
În frac păreau atât de desueţi.
Azi stau pe buza unei oale
Cu ciorbă aburindă, o fi ieşit de perişoare?
Sunt gospodina care scrie versuri
Cu telul scrijelind aluatul de fursecuri.
Sau poate-oi fi doar o clientă dedicată,
Prin magazinele cu rafturi pline, mereu împiedicată
Când mă aplec după staniol,
În urma mea se surpă raftul gol.
Sau cum în fusta mea de blugi pe stradă epatând,
Stârnesc mirarea celor ce-observă cum mi-a crăpat pe fund.
Ori poate-oi fi vreo silitoare masterandă
Ce lustruieşte băncile cu esenţă de lavandă?
Nu ! Ştiu! Sunt mai bine-o amazoană
Cu aspiraţii înalte să nu am nici o rană.
Sau poate prea puţin din fiecare…
Of,  iar e târziu,  hai toată lumea la culcare! 🙂

Foto

Pledoarie pentru reabilitarea pietrelor

Stau pe aceeaşi piatră albă

perfect rotundă

pe care civilizaţii misterioase

(sau poate doar timpul)

au scrijelit acum mii de ani lumină

un semn doveditor de trecere

chircită, zdrobindu-mi sânii cu genunchii

încerc să-mi menţin echilibrul

fără să mă rostogolesc

cu tot cu roca albă, grea şi netedă

de parcă ar fi fost o bucată din lună

pe care a şlefuit-o lumina anilor lumină

privesc spre orizont

şi te zăresc cum stai chircit

pe piatra ta

perfect triunghiulară şi însemnată

cu aceleaşi simboluri misterioase

genunchii ce-ţi apasă pieptul

îţi par atat de ascuţiţi

de parcă ar fi pumnale

sfredelind răni adânci

ne privim prin imensul pustiu

şi braţele ni se alungesc

peste deşert şi peste veacuri

până la îmbrăţişarea dătătoare de viaţă

au răsărit atunci vlăstari de tei înmiresmaţi

şi fire verzi plăpânde de flori neştiute

ce poartă seminţe ale creşterii pe dinăuntru

…

Oameni dragi, nu aruncaţi cu pietre!

Ele vă pot fi puncte de sprijin

pentru devenirea fiinţei.

Un gand din calimara

Am incercat sa prind in versuri fericirea,

Ce ochii tai de-azur o daruiesc plenar,

Iar tu ai ars chiar pagina din dictionar,

In care academicienii explica ce-i iubirea.

Azi ma cuprinzi cu brate inamorate,

Din suflet imi reversi minunatii,

De mana noi sfidam priviri crispate,

Si ne-avantam prin viata precum niste copii.

Am lustruit cuvintele cu-o pana rara,

Sa prinda forma de sublim rotund,

Iar cand priveam prelung in calimara,

Ma oglindea zambind un tainic gand…

Parfum de umbre frenetic inlantuite,

Transforma aerul in voal fin si laptos,

Si toata-nsiruirea matasoasa de cuvinte,

Dezvaluie o noua lume si-o umplu de-nteles…

La multi ani, Femeie!

Va dedic tuturor femeilor o piesa de suflet, cantata de o femeie extraordinara…La multi ani!

Un strop de eternitate

Mi-am şters rugina de pe gene
Cu praf de dragoste măiastră
Cu-o aripă de înger am urnit
Miracolul spre lumea noastră
Dureri, iluzii, spaime ni le-am înveşmântat
În voaluri de mătase, în cel mai fin brocart
Ne punem măşti groteşti pe suflet
Ne-nlănţuim în trupuri afectate
Uităm să oferim un zâmbet
Măcar un strop de eternitate
M-am dezbrăcat de piele, de carne şi de oase
Mi-am alungit suflarea-n infinit
Şi m-am pierdut în sferele celeste
Am tăcut o clipă, iar timpul s-a oprit…

Am sa te iert

Am să te iert c-ai semănat
Covor de maci în vast pustiu
Şi n-ai plecat.
Am să te iert că lavă tu ai căutat
În ochi de chihlimbar
Şi-ai revărsat-o în vene.
Am să te iert că-n nopţi de-amor
De atâtea ori tu m-ai ucis
Cu-atingeri tandre, fremătând de dor
Şi-apoi, cu sărutări fierbinţi m-ai înviat.
Am să te iert că-n dimineţi de primăvară
Mi-ai picurat sonate în auz
Pe note calde de chitară
Şi-am să te iert că ai cântat
Sub cer de soare luminat,
La corzi de suflet.

Cautare

Am cautat stelele in cerul gurii tale,
Si am gasit doar fire de nisip
Cazute din clepsidra sparta…
Din coltul zambetului tau se preling
Amintiri devorate de doruri ascunse.
Pe buzele tale am cautat izvorul nemuririi,
Dar am gasit doar iluzii pitite cu grija
De limbi de ceasornice crude…
Ti-am mangaiat cu teama gatul,
Si-n loc de fiori… am zarit o coloana semeata,
De veghe intr-un trup trecator…
Am cuprins-o indata, si m-am lasat sa alunec usor…
Si acolo, in loc din adancuri de-ocean,
Imbratisata de sufletul tau cu nesat,
M-ai scaldat in sclipire de stele,
Mi-ai picurat stropi vesnici pe buze,
Si m-ai infiorat cu privelistea nemarginirii…

Doar eu si zambetul tau

Am sintetizat compusii din zambetul tau,
Intr-o pulbere alba, aurie, sau poate in mii de culori,
Pe care o presar peste rani ca pe un leac miraculos…
Mi-au rasarit raze din tample,
Ca gandurile mele sa aiba drum lin spre inima ta…
Dezrobita de zbuciumul lumii,
Am aprins felinare in aria Broca,
Si-am poftit ingerii la o partida de sah.
Nu faceti pariuri, nu exista invinsi,
La masa la care de-o parte sunt ingeri si muze,
Iar de cealalta parte, doar eu si zambetul tau…

Din lacrimi

Am construit schele din lacrimi
Adunate cu grija din cuibar de dureri,
Am urcat din prapastii, pe creste de dor…
Am tors la fuiorul iubirii,
Fir neted din ganduri albastre,
Si-am tesut platosa calda,
Pentru inimi ranite de prea multe ori…
Impletesc note blande pe corzi de vioara,
Arcusul imi taie tristetea si zboara,
Izgonesc nepasarea ce vrea sa apara,
Si pornesc inspre tine cu suflet curat.

M-a intrebat dimineata

Ti-am imbratisat privirea cu soapte negandite

Si te-am dus in locul in care pietrele

Se transforma in pasari si zboara.

Secunde iau foc si ard trecutul

Ca pe-o scrisoare ingalbenita

Ce poarta sigilii vechi, nedesfacute.

Te apuc de ganduri si te-azvarl in vartejuri fluide, laptoase,

Cu arome de miere de flori si scortisoara…

Ating cu varful degetelor iarba cusuta-n tarana,

Si culeg picurii de roua sa-i sorb cu nesat…

Apoi, intr-o clipa ratacita prin vremuri,
m-a intrebat  dimineata:

Cum ai vrajit timpul, femeie?

In brate cu stele

Straluciri plapande-n tuneluri ascunse,

Diseca negura si reveleaza bariere

Candva de netrecut, acum doar iluzii…

Preschimb in cristale farame de teama

Si umplu cu sete mirari oblojite

De suflul fierbinte din sfere de-opal.

Chemarea din piscuri insorite ma ajunge,

Ademenindu-mi aripile crescute in talpi…

Cerul isi revarsa Carul Mare in bratele mele

Iar tu imi incrustezi pielea cu stele.

Sa fiu

Imi canta stelele pe prispa,

Si nori se joaca-n parul meu,

O galaxie pare ca imi striga,

Sa nu-ncetez sa mai fiu eu.

Si vantu-mi suiera-n ureche,

Sa-mi port povara pana sus,

O, luna, ce imi stai de veghe,

Asculta-mi tot ce am de spus.

Sa fiu izvor as vrea, de bucurie,

Oceanul sa ma poarte-n zari,

Si toate raurile sa ma stie,

Ca sunt si azi cum am fost ieri.

O zana din povesti sa fiu,

De veghe-n somnul de copil,

Cu-a mea bagheta sa inviu,

Un unicorn cazut docil.

Si poarta-nalta pana-n cer,

Coloane de mister sa strajuiasca,

Sa port indata in eter,

Pe cei ce vor ca sa iubeasca.

Si toate sunt in alta lume,

Izvor zglobiu, zana si poarta,

E-o lume-albastra fara nume,

In care zborul este arta.

Neputinta

Siroaie curg rauri din lacuri intunecate,

O lebada ferecata in lanturi de pamant

Isi canta neputinta ridicandu-si aripile spre cer…

Ceata-n priviri si zvacnet in piept coboara,

Cuvinte taioase aruncate in graba

Intind tentacule perverse spre suflet…

Frunze uscate ratacite pe trotuar

Isi cauta refugiul pe brate de vant.

Marea din noi

 

Suiera, se ridica in spirala,

firele de nisip cernute in parul tau,

mirosul sarat si umed al coapselor tale

pe care s-a evaporat marea,

adierea atingerilor tale peste trupul meu,

cantecul celulelor contopite,

stralucirea hipnotica a extazului…

Si ce n-as da…

Si ce n-as da sa vad o ploaie de stele, si ce n-as da sa vad aurorele boreale, si ce n-as da sa nu mai fiu romanca, si ce n-as da sa fiu cea mai frumoasa femeie de pe planeta Marte, si ce n-as da sa fiu cea mai inteligenta creatura, si ce n-as da sa fiu cea mai buna gospodina, si ce n-as da sa fiu cea mai buna fiinta, si ce n-as da sa vreau sa fiu, sa vad, sa simt, sa gust, sa cant, sa misc, sa ma atinga, sa stralucesc, sa zbor, sa iubesc, sa-mi fie indiferent… Nimic. Nimic n-as da din tot ce am, si am indeajuns. Am doi ochisori albastri ce se conecteaza la sufletul meu la fiecare privire, doi ochisori ce m-au purtat pe culmi nebanuite de mine, doi ochisori veseli, zglobii, seriosi, morocanosi, somnorosi, seducatori, rugatori, convingatori, iubitori, in care se reflecta toata lumea mea. Si mai am doi ochi albastri, ai iubitului meu, ochi calzi, calmi, intelegatori, iubitori, uneori tristi, alteori scanteietori, ochi de barbat iubit, ochi de prieten intelegator, ochi de amant pasional…ochi ce ma implinesc…Si mi-e de ajuns.

Din ciclul „Tata si Copilul”

Ganduri din noapte

E asa o liniste in jur incat aud noaptea cum se scurge pe langa mine. Ganduri mii plutesc in aerul rece, credeam ca-i ceata, dar nu, sunt mii de ganduri ale tuturor insomniacilor…Tie iti  aud plansetele in timp ce infasori coltul cearceafului dupa degetul mare si musti din el cu disperare sperand ca va durea mai tare ca rana din inima ta, voua va aud respiratia sacadata, va simt tremurul imbratisarilor si pasiunea ce va mistuie, pe tine te vad cum iti privesti copilasul ce doarme linistit…zambesti si sufletul ti-e plin, tu te intorci obosit de la munca, iti tarasti plasa in care ai avut sandwichul cu parizer ieftin si parca ai vrea sa nu mai ajungi…, tie iti simt betia, se invarte lumea cu tine, caci ai mai adaugat un an in carnetelul vietii tale si nu stii inca daca sa te bucuri sau sa te intristezi…si totusi e atata liniste in noapte.

No Subject

De ce imi strivesti zambetul cu ochii tai goi? De ce ma arunci in prapastia dintre noi? De ce-mi torni in ureche scrasnetul disperarii tale de a nu fi…? Ai ars podul catre turnul meu de veghe, in speranta ca nu mai pot ajunge sus, dar nu te-ai gandit ca o sa-mi creasca aripi, asa ca sa-ti confirm ce ai citit odata intr-o revista din sala de asteptare : „functia creeaza organul”. Ai ras tamp cand ai citit si-ai zis c-un ton sec ca a sosit vremea sa-mi creasca aripi la cat sunt de aeriana, nu de alta dar sa nu cad de-acolo din nori. Nu as fi crezut niciodata ca poti avea si intentii bune chiar daca imbracate in ironie. Si totusi…tu te-ai gandit vreodata ca poate intr–o noapte cetoasa, cautand cu privirea spre turnul meu de unde palpaia o lumanare aproape topita, aveau sa-mi creasca aripi? Nu, nu-ti ordona bocancii peste pleoapele mele, noroiul nu ma impiedica sa-mi ridic privirea. Da, mi-au crescut aripi, pentru ca ochii mei nu se mai scalda in tarana, de atunci, cand cu batai timide din genele arcuite am inceput sa privesc cu coltul ochiului intai, apoi am desfacut pleoapele si lumina mi-a inundat venele…