Super-ofertă
se vând zâmbete
la preţ de criză
primeşti discount
la îmbrăţişări second hand
am cumpărat şi eu o doză
de iubire la super ofertă
în reclamă îi spuneau super love
dar am primit gratuit
doar un suflet rănit
cu gust de lacrimi pe buze
mă înfrupt cu poftă din iubire
visele mi se preling
pe la colţurile gurii
sufletul rănit adună firimiturile
şi le lipeşte pe răni
suspină şoptit
iar de pe buze
îi picură visele
…………………………..
Recomandări: Cătălin, Cristian Lisandru, Dulce Deea, Gabriela Savitsky, Geanina Lisandru, Ivanuska, Lady Allia, Ottilia Ardeleanu, Teo Negură, Năbădăiosul.