Quelqu’un m’a dit

Premiu

Cu mare bucurie şi recunoştinţă pentru cei care mă citesc şi m-au votat, doresc să anunţ că poezia mea  „În templul iubirii”, a câştigat premiul I la concursul „Mai presus de sine” – aprilie de pe  http://www.ioanbistriteanul.ro . Mulţumiri tuturor!

O postez aici din nou pentru cei care nu au citit-o încă.

În templul iubirii

timpul caută să-mi spulbere clipele
să le rostogolească în uitare
mă trezesc din somnul gândurilor
şi îmi spăl ochii mirării
cu nectar de luciditate
din stele construiesc templu
celei mai strălucitoare scântei
miresme de santal şi tămâie
se-mpletesc pe sideful pielii mele
şi-ţi poartă simţurile alertate
pe nori de beţie cosmică
depun sărut plin de adoraţie
pe gleznele tale înmuiate de dor
cu părul meu mătăsos
desenez infinitul pe tot trupul tău
iar fiorul iubirii descarcă
şuvoaie de fulgere albastre
în fiecare celulă abandonată trăirii intense
îţi şoptesc atunci cu glas tremurând
cât de dor mi-a fost să respir
doar prin sufletul tău…

Am răsfoit azi pe aici: Cristian Dima (Călător), Vania (Sensul vieţii), Gabriela Savitsky (Meditaţia de luni), Cristian Lisandru (Dragoste.Dragoste.Dragoste), Orfiv (Franz Hellens – Pe-un fund de lac), Orry (Gabriel), Ioan Usca (Comentarii la Facerea – 16), Geanina Lisandru (Iubire.Iubire.Iubire), Caius (Ultimul Mitropolit – 21), Ioan Bistriteanul (Castigatoarea concursului), Cosmin Stefanescu (Eroului necunoscut – Sange balcanic)

Paşte fericit!

Bine aţi venit în noua mea casă! Vă doresc tuturor un Paşte fericit, lumină în suflete şi numai bine!

Psalm dragostei

de Lucian Blaga

E inca in mine greul pietrelor dintre cari

m-am ridicat cand zi s-a facut.

Dragoste, imprumuta-mi tu usurinta

cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri

si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.

Sunt inca in mine greul pamantului si deznadejdea

lutoasa. In mine tanguitoarele nopti.

Neguri mai staruie-n gand

si talpile fara de voie mai prind radacini

pe drumuri neprietenoase.

Din trecut cateodata mai vine un vant.

In ceasurile desprimavararii, dragoste,

in ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri,

caci numai tu nu ai amintirea

marilor intunecimi,

fa sa uit cumplita povara

a vazduhului negru ce-l port pe umeri

si da-mi taria de-a suporta

bucuria eliberarii.

La multi ani, Femeie!

Va dedic tuturor femeilor o piesa de suflet, cantata de o femeie extraordinara…La multi ani!

Neputinta

Siroaie curg rauri din lacuri intunecate,

O lebada ferecata in lanturi de pamant

Isi canta neputinta ridicandu-si aripile spre cer…

Ceata-n priviri si zvacnet in piept coboara,

Cuvinte taioase aruncate in graba

Intind tentacule perverse spre suflet…

Frunze uscate ratacite pe trotuar

Isi cauta refugiul pe brate de vant.

Si ce n-as da…

Si ce n-as da sa vad o ploaie de stele, si ce n-as da sa vad aurorele boreale, si ce n-as da sa nu mai fiu romanca, si ce n-as da sa fiu cea mai frumoasa femeie de pe planeta Marte, si ce n-as da sa fiu cea mai inteligenta creatura, si ce n-as da sa fiu cea mai buna gospodina, si ce n-as da sa fiu cea mai buna fiinta, si ce n-as da sa vreau sa fiu, sa vad, sa simt, sa gust, sa cant, sa misc, sa ma atinga, sa stralucesc, sa zbor, sa iubesc, sa-mi fie indiferent… Nimic. Nimic n-as da din tot ce am, si am indeajuns. Am doi ochisori albastri ce se conecteaza la sufletul meu la fiecare privire, doi ochisori ce m-au purtat pe culmi nebanuite de mine, doi ochisori veseli, zglobii, seriosi, morocanosi, somnorosi, seducatori, rugatori, convingatori, iubitori, in care se reflecta toata lumea mea. Si mai am doi ochi albastri, ai iubitului meu, ochi calzi, calmi, intelegatori, iubitori, uneori tristi, alteori scanteietori, ochi de barbat iubit, ochi de prieten intelegator, ochi de amant pasional…ochi ce ma implinesc…Si mi-e de ajuns.

Din ciclul „Tata si Copilul”

Ganduri din noapte

E asa o liniste in jur incat aud noaptea cum se scurge pe langa mine. Ganduri mii plutesc in aerul rece, credeam ca-i ceata, dar nu, sunt mii de ganduri ale tuturor insomniacilor…Tie iti  aud plansetele in timp ce infasori coltul cearceafului dupa degetul mare si musti din el cu disperare sperand ca va durea mai tare ca rana din inima ta, voua va aud respiratia sacadata, va simt tremurul imbratisarilor si pasiunea ce va mistuie, pe tine te vad cum iti privesti copilasul ce doarme linistit…zambesti si sufletul ti-e plin, tu te intorci obosit de la munca, iti tarasti plasa in care ai avut sandwichul cu parizer ieftin si parca ai vrea sa nu mai ajungi…, tie iti simt betia, se invarte lumea cu tine, caci ai mai adaugat un an in carnetelul vietii tale si nu stii inca daca sa te bucuri sau sa te intristezi…si totusi e atata liniste in noapte.

No Subject

De ce imi strivesti zambetul cu ochii tai goi? De ce ma arunci in prapastia dintre noi? De ce-mi torni in ureche scrasnetul disperarii tale de a nu fi…? Ai ars podul catre turnul meu de veghe, in speranta ca nu mai pot ajunge sus, dar nu te-ai gandit ca o sa-mi creasca aripi, asa ca sa-ti confirm ce ai citit odata intr-o revista din sala de asteptare : „functia creeaza organul”. Ai ras tamp cand ai citit si-ai zis c-un ton sec ca a sosit vremea sa-mi creasca aripi la cat sunt de aeriana, nu de alta dar sa nu cad de-acolo din nori. Nu as fi crezut niciodata ca poti avea si intentii bune chiar daca imbracate in ironie. Si totusi…tu te-ai gandit vreodata ca poate intr–o noapte cetoasa, cautand cu privirea spre turnul meu de unde palpaia o lumanare aproape topita, aveau sa-mi creasca aripi? Nu, nu-ti ordona bocancii peste pleoapele mele, noroiul nu ma impiedica sa-mi ridic privirea. Da, mi-au crescut aripi, pentru ca ochii mei nu se mai scalda in tarana, de atunci, cand cu batai timide din genele arcuite am inceput sa privesc cu coltul ochiului intai, apoi am desfacut pleoapele si lumina mi-a inundat venele…