de Lucian Blaga
m-am ridicat cand zi s-a facut.
Dragoste, imprumuta-mi tu usurinta
cu care norii albi umbla-n azur peste abisuri
si gratia fara fiinta a verdelui, frunzelor.
Sunt inca in mine greul pamantului si deznadejdea
lutoasa. In mine tanguitoarele nopti.
Neguri mai staruie-n gand
si talpile fara de voie mai prind radacini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut cateodata mai vine un vant.
In ceasurile desprimavararii, dragoste,
in ceasurile-acestea, ce singura tu le numeri,
caci numai tu nu ai amintirea
marilor intunecimi,
fa sa uit cumplita povara
a vazduhului negru ce-l port pe umeri
si da-mi taria de-a suporta
bucuria eliberarii.
Mihaela Man 
Comments on: "Psalm dragostei" (3)
Frumos spus. Lanţurile nu pot fi sparte decat cu lanţuri.
Ohhh…Blaga…ce batai de cap mi-a dat la bac :))
Pare că norii albi sunt ceva mai numeroşi…