pebbles2
Stau pe aceeaşi piatră albă
perfect rotundă
pe care civilizaţii misterioase
(sau poate doar timpul)
au scrijelit acum mii de ani lumină
un semn doveditor de trecere
chircită, zdrobindu-mi sânii cu genunchii
încerc să-mi menţin echilibrul
fără să mă rostogolesc
cu tot cu roca albă, grea şi netedă
de parcă ar fi fost o bucată din lună
pe care a şlefuit-o lumina anilor lumină
privesc spre orizont
şi te zăresc cum stai chircit
pe piatra ta
perfect triunghiulară şi însemnată
cu aceleaşi simboluri misterioase
genunchii ce-ţi apasă pieptul
îţi par atat de ascuţiţi
de parcă ar fi pumnale
sfredelind răni adânci
ne privim prin imensul pustiu
şi braţele ni se alungesc
peste deşert şi peste veacuri
până la îmbrăţişarea dătătoare de viaţă
au răsărit atunci vlăstari de tei înmiresmaţi
şi fire verzi plăpânde de flori neştiute
ce poartă seminţe ale creşterii pe dinăuntru
Oameni dragi, nu aruncaţi cu pietre!
Ele vă pot fi puncte de sprijin
pentru devenirea fiinţei.
Anunțuri

Comments on: "Pledoarie pentru reabilitarea pietrelor" (3)

  1. Cu pietre nu, dar cu flori este permis…că nu vă supăra!

  2. Ce poezie frumoasă. Selectez câteva versuri înainte de a te felicita:"ne privim prin imensul pustiusi bratele ni se alungescpeste desert si peste veacuripana la imbratisarea datatoare de viataau rasarit atunci vlastari de tei inmiresmatisi fire verzi plapande de flori nestiutece poarta seminte ale cresterii"…Felicitări, o zi bună să ai!

  3. @Catalin: si daca ma supara vreodata ceva, imi trece repede@Cristian: Multumesc mult, Cristian.Faptul ca ti-a placut nu poate decat sa ma bucure tare…O zi frumoasa pe bratele cu roua fericirii ce le intinde iubita ta!

Lasa un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: